Actualitate

Fostul primar Sorin Apostu A FOST DUS LA PENITENCIARUL GHERLA

Fostul primar al Clujului Sorin Apostu, condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi spălare de bani, a fost dus, miercuri, la Penitenciarul Gherla.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a declarat, miercuri, că după perioada de carantină, de 21 de zile, fostul edil va fi inclus într-un regim de executare a pedepsei.

Potrivit site-ului Penitenciarului Gherla, vizitarea persoanelor private de libertate de către aparţinători se poate face zilnic, în patru serii, între orele 8.30 - 16.30. Durata vizitei este de la 30 de minute până la două ore, în funcţie de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor şi de spaţiile existente.


Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv luni, 7 iulie 2014, de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Decizia este definitivă


În 25 iulie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş i-a condamnat pe Sorin Apostu la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi pe Monica Apostu la trei ani de închisoare cu suspendare, omul de afaceri Călin Stoia fiind achitat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter