Actualitate

Le Monde difuzează extrase din convorbirile interceptate ale lui Nicolas Sarkozy

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, inculpat pentru corupţie, a promis să intervină pentru a ajuta un magistrat de rang înalt să obţină un post prestigios la Monaco, înainte de a renunţa subit, potrivit unor extrase din interceptările convorbirilor telefonice, difuzate sâmbătă de Le Monde.

Potrivit acestor transcrieri, fostul şef de stat şi avocatul său, Thierry Herzog, discută de mai multe ori despre dorinţa lui Gilbert Azibert, care ocupa în perioada respectivă un post la Curtea de Casaţie, de a fi numit în Principatul Monaco, relatează AFP. Or, Azibert a fost inculpat, de asemenea, fiind suspectat că a obţinut informaţii secrete şi a informat tabăra Sarkozy în privinţa unei proceduri judiciare care o viza, dar şi pentru că a încercat să influenţeze cursul justiţiei în favoarea sa.

"Îl voi ajuta", i-a spus Nicolas Sarkozy lui Herzog la 5 februarie, vorbind de pe un telefon cumpărat cu nume fals. "Eu îl voi ridica". "Sună-l astăzi şi spune-i că mă voi ocupa de aceasta pentru că vreau să merg la Monaco şi îl voi vedea pe prinţ", adaugă fostul preşedinte.


La 24 februarie, într-o nouă convorbire, Nicolas Sarkozy îl anunţă pe avocatul său despre intervenţia sa iminentă: "poţi să îi spui că voi face demersuri pe lângă ministrul de stat mâine sau poimâine".

Dar în cele din urmă, Nicolas Sakozy îl sună pe avocatul său la 26 februarie, de această dată de pe telefonul "oficial", cel de pe care anchetatorii cred că ştia că este ascultat. Fostul preşedinte afirmă că a renunţat: "cred că ar fi fost cam ridicol, prin urmare am preferat să nu vorbesc despre acest lucru", afirmă el.


După câteva minute, Nicolas Sarkozy şi Thierry Herzog au o conversaţie similară, dar pe telefonul mobil secret, potrivit Le Monde.

Conform cotidianului, anchetatorii "cred că au stabilit" că Sarkozy şi Herzog au aflat la 25 februarie că linia secretă este, de asemenea, ascultată şi că "trebuie, prin urmare, să îşi adapteze discursul" şi, "eventual, actele".


Contactat de AFP, avocatul lui Nicolas Sarkozy în acest dosar, Pierre Haïk, a refuzat să comenteze.

Ancheta pentru trafic de influenţă şi încălcarea secretului de instrucţie, extinsă ulterior la fapte de corupţie, a fost deschisă la 26 februarie.


Infracţiunea de corupţie poate fi constituită dintr-o simplă promisiune în favoarea unei persoane depozitare a autorităţii publice pentru a o determina să acţioneze în vederea obţinerii unui avantaj.

Nicolas Sarkozy este vizat în mai multe anchete similare, în special privind conturile campaniei sale prezidenţiale din 2012, pierdută în faţa socialistului François Hollande.


Aceste anchete şi inculparea sa constituie un obstacol faţă de eventuala sa revenire în politică, în timp ce dreapta franceză este divizată şi îndatorată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter