Actualitate

Cluj-Napoca, lăudat în tabloidul Daily Mail ca oraşul cel mai tolerant din Europa cu străinii

Un studiu recent făcut în Marea Britanie privind viața urbană în Uniunea Europeană arată că, orașul Cluj-Napoca are cele mai multe opinii pozitive față de prezența străinilor. Mai exact, 91% din locuitorii municipiului consideră că prezența străinilor este benefică pentru oraș.

Potrivit Daily Mail, studiul a fost realizat cu ajutorul a 41.000 de respondenți din 79 de orașe europene. Clujul este urmat în această ierarhie a orașelor cu cele mai multe opinii față de străini de Luxemburg (Luxemburg), Cracovia (Polonia) și Oslo (Norvegia). Un alt oraș din România, Piatra Neamț se află în top 10. De asemenea, Bucureștiul este al 18-lea cel mai tolerant oraș din Europa față de prezența persoanelor din alte țări.

La polul opus al acestui studiu se află orașe precum Atena. Doar 26% din locuitorii capitalei Greciei consideră că prezența străinilor este benefică. Liege (Belgia), Heraklion (Grecia) sau alte 4 orașe din Italia precum Torino, Napoli, Roma și Bologna sunt și ele intolerante cu străinii.


În Marea Britanie, acolo unde a fost făcut studiul, au fost cuprinse șase orașe: Belfast, Cardiff, Glasgow, Londra, Manchester și Newcastle. Cel mai bine clasat este Belfast, unde 75% dintre locuitori apreciază în mod pozitiv prezența străinilor. Pe de altă parte, doar 58% dintre locuitorii Londrei îi consideră pe străini bine integrați în societate.

Articol scris de Radu Bărăian, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

Ultimele Stiri
abonare newsletter