Actualitate
Unde au DISPĂRUT banii pentru reducerea CAS?
Reducerea CAS nu apare în proiectul de rectificare a bugetului pe 2014. Şi nici banii care ar fi trebuit să acopere deficitul generat de această măsură.
Consiliul Fiscal atrage atenţia că proiectul de rectificare a bugetului nu cuprinde nicio menţiune modului în care va fi compensată reducerea CAS. Mai mult, Guvernul a ”prins” în forma actuală a proiectului veniturile suplimentare din taxa pe stâlp, cele care ar fi trebuit să acopere deficitul de 850 de milioane de lei generat de reducerea contribuţiilor din octombrie, scrie gândul.info.
Cu alte cuvinte, dacă reducerea CAS va fi aplicată din toamnă, aşa cum susţine premierul Victor Ponta, măsura nu va avea acoperire în bugetul actual.
Consiliul Fiscal mai avertizează şi că, pentru rectificarea bugetară, veniturile au fost majorat artificial, în timp ce eficienţa colectării veniturilor din impozite şi din TVA este redusă.
“Consiliul fiscal reaminteşte că proiectul de rectificare bugetară nu include impactul reducerii cu 5 pp. a CAS datorat de angajator de la 1 octombrie, aprobat de Parlament, dar nepromulgat de Preşedinte. Având în vedere că nota de fundamentare a propunerii de modificare a Codului fiscal mai sus menţionate preciza ca sursă de acoperire a impactului pentru anul curent încasările suplimentare din impozitul pe construcţii speciale, iar aceasta din urmă sunt deja prinse în forma curentă a bugetului rectificat fără a conduce la o diminuare a deficitului bugetar, Consiliul fiscal atrage atenţia că o eventuală aplicare a propunerii legislative la termenul avut în vedere iniţial nu are acoperire în bugetul actual, încadrarea în ţinta de deficit implicând cel mai probabil o reducere ulterioară semnificativă a cheltuielilor bugetare”, se arată în Opinia Consiliului fiscal cu privire la Raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară şi proiectul de rectificare a bugetului consolidat pe anul 2014, document publicat joi şi preluat de gandul.info.
Şi fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, susţine că Guvernul a apelat la „câteva artificii tehnice” pentru a acoperi neîndeplinirea ţintelor asumate şi că în opinia sa, aşa cum arată datele rectificării, reducerea CAS este imposibil de făcut .