Actualitate

UPDATE - ACCIDENT cu o persoană DECEDATĂ pe Autostrada Transilvania

Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a murit, luni, într-un accident produs pe Autostrada Transilvania (A3), după ce maşina pe care o conducea a lovit o dubiţă care circula în faţa sa, apoi s-a răsturnat.

În jurul orei 12.00, a avut loc un accident rutier, pe Autostrada Transilvania, sensul de mers spre Turda. Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs la kilometrul 33 și este posibil să fie o victimă.

UPDATE


Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, în accident au fost implicate trei mașini, iar șoferul uneia dintre acestea a decedat, fiind nevoie și de descarcerare.

Potrivit coordonatorului Biroului Autostrăzi Cluj, Marius Stupar, accidentul, în care au fost implicate trei maşini, s-a produs pe Autostrada Transilvania, la kilometrul 33, pe sensul de mers spre Gilău-Turda.


"Din primele cercetări reiese că şoferul unei maşini care circula dinspre Gilău spre Turda, din cauză că nu a respectat distanţa de siguranţă faţă de autovehiculul din faţa sa, o dubiţă, s-a izbit de acesta, apoi s-a răsturnat şi s-a oprit în parapet. În urma impactului, şoferul vinovat de producerea accidentului a decedat. În accident a mai fost implicată şi o a treia maşină, care venea din spate şi nu a mai putut evita impactul, însă nimeni nu a fost rănit", a declarat, pentru Mediafax, Marius Stupar, coordonatorul Biroului Autostrăzi Cluj.

Bărbatul care a murit avea aproximativ 30 de ani.


Stupar a precizat că traficul pe Autostrada Transilvania nu a fost perturbat, iar poliţiştii urmează să stabilească exact în ce condiţii s-a produs accidentul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter