Actualitate

Peste 1200 de misiuni, efectuate de jandarmii clujeni în luna iulie

În cursul lunii iulie 2014, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj au executat un număr de aproximativ 1280 de misiuni la nivelul judeţului.

Dintre acestea 882 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive şi cultural-artistice, în timp ce 306 misiuni de menţinere a ordinii publice atât în mediul urban cât şi rural din judeţul Cluj, în staţiunile montane şi pe traseele turistice adiacente.

Pe lângă acestea, au mai fost executate un număr de 11 acţiuni de intervenţie, 25 de acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere precum și alte 56 acţiuni executate în cooperare cu Poliţia, Parchetul, organele silvice, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL.


Toate aceste misiuni au avut ca obiective creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

„În cadrul acţiunilor organizate atât în mod independent cât şi în colaborare cu efective ale Poliţiei clujene pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional au fost constatate 12 infracţiuni cu 13 autori reţinuţi. Au fost aplicate 79 amenzi contravenţionale, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în valoare de peste 28100 lei, în timp ce 81 de persoane au fost sancţionate cu avertisment scris”, informează Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter