Actualitate

Cea mai mare licitaţie rock din toate timpurile se desfăşoară luna aceasta

O licitaţie caritabilă cu obiecte care au aparţinut unor trupe rock celebre va avea loc în această perioadă.

Metallica Metallica

Obiecte şi instrumente muzicale care au aparţinut membrilor unor trupe rock celebre, precum AC/DC, Iron Maiden, Aerosmith şi Metallica, sunt puse în vânzare într-o licitaţie online, organizată în scopuri caritabile, informează bbc.co.uk, citat de Mediafax.

Un afiş al trupei Iron Maiden, un amplificator de sunet portocaliu folosit de grupul Black Sabbath, o chitară semnată de membrii trupei Status Quo şi un disc de aur primit de trupa Faith No More pentru albumul "The Real Thing" se numără printre cele peste 80 de obiecte scoase la vânzare.


În cadrul acestei acţiuni, care este considerată "cea mai mare licitaţie rock din toate timpurile", vor fi puse în vânzare chitare, amplificatoare, tricouri, postere, box set-uri, albume şi înregistrări rare, set list-uri şi sisteme de sunet.

Licitaţia a început deja şi va continua încă două săptămâni, pe site-ul eBay.


Banii obţinuţi vor fi donaţi în beneficiul organizaţiilor de caritate Teenage Cancer Trust şi Childline and Nordoff Robbins Music Therapy.

Licitaţia este organizată de Heavy Metal Truants, în asociaţie cu site-ul TeamRock.com, şi se va încheia pe 21 august.

Ultimele Stiri
abonare newsletter