Actualitate

Trei zile de culoare și peste 40 de evenimente la cea de-a doua ediție a festivalului Colours of Cluj

Clujenii au avut ocazia să participe, timp de trei zile, între 8 și 10 august 2014, la peste 40 de evenimente, care au dat orașului o altă înfățișare, în cadrul celei de a doua ediții a festivalului Colours of Cluj.

Copiii și adulții deopotrivă au răspuns provocării de a se implica activ în momentele participative pregătite de organizatori, readucând la viață una dintre cele mai frumoase, dar și pustii zone ale orașului, Cetățuia.

Timp de trei zile, clujenii au animat Piața Unirii, relaxându-se, citind sau interacționând în sufrageria urbană, au făcut sport în aer liber, au fost dirijorii orchestrei Colours în premieră națională, au învățat să comunice cu propriile animale, au căutat comori și au scris caligrafic povestea Clujului pe Bulevardul Eroilor.


Umbrelele pictate în centrul istoric al Clujului

Centrul istoric al Clujului a fost gazda unor instalații inedite care au fost atracția celor trei zile de festival: umbrelele pictate și bicicleta Colours. Sufrageria urbană a fost un îndemn oferit clujenilor de a se simţi ca acasă în spaţiul public, parte a demersului organizatorilor de a re-crea contactul dintre locuitori şi oraşul lor. Atelierul de caligrafie a atras sute de trecători, care au ales să contribuie la realizarea pictogramei orașului lor, pe rola de hârtie întinsă pe Bulevardul Eroilor.

Teatru participativ pentru copiii din Pata Rât

Tot Piața Unirii a fost punctul de pornire al celor 30 de copii din Pata Rât, care au luat parte activ la un moment de teatru participativ itinerant. Evenimentul a avut scopul de a atrage atenţia asupra unei probleme majore cu care se confruntă Clujul, şi anume situaţia „locatarilor” din Pata Rât şi a copiilor acestora. 


Concertele Colours of Cluj au animat serile în centrul istoric al orașului. În deschiderea festivalului, Piața Unirii a fost și gazda concertului susținut de Fanfara Transilvania, care a făcut uitată ploaia de peste zi, invitându-i pe spectatori la dans până la ultimele acorduri interpretate de maeștrii din Cugir. Peste 100 de iubitori de teatru au participat, în aceeași seară, la un maraton de teatru la Casa TIFF.       

Tot Piața Unirii a fost punctul de pornire al celor 30 de copii din Pata Rât, care au luat parte activ la un moment de teatru participativ itinerant. Evenimentul a avut scopul de a atrage atenţia asupra unei probleme majore cu care se confruntă Clujul, şi anume situaţia „locatarilor” din Pata Rât şi a copiilor acestora. 


Activități interactive pe Cetățuie

Pentru ediția a II-a a festivalului, organizatorii au preferat să se îndepărteze de spațiile sigure, care își au deja propriul public, alegând, în schimb, să revitalizeze locurile-simbol ale orașului. Beneficiind de sprijinul Primăriei, Cetățuia a devenit un spațiu în care au fost concentrate majoritatea activităților interactive, iar vizitatorii au răspuns cu mare plăcere invitației de a se implica activ în desfășurarea acestora.

Aproximativ 50 de participanți direcți la evenimentul „Dirijează orchestra Colours” au luat loc la pupitrul dirijorului, pentru a da ritmul unor fragramente celebre de Vivaldi sau Béla Bartók. Chiar și copiii de până la zece ani s-au încumetat să dirijeze orchestra Colours, inclusiv un puști de aproximativ doi ani, care a făcut spectacol în fața unei audiențe numeroase.


Ziua interacțiunii om-animal

Ziua interacțiunii om-animal a scos din casă câteva sute de clujeni, care au făcut neîncăpător platoul de pe Cetățuie împreună cu patrupezii lor. Ei au învățat trucuri pentru dezvoltarea comunicării cu propriile animale și au adoptat chiar toate pisicuțele aduse la eveniment de asociațiile participante. Acțiunea a fost urmată de Noaptea Albă pe Cetățuie, un eveniment de succes, care a adunat peste 500 de spectatori la concertele Axis Mundi și The Flamenco Thief, dar și la proiecția documentarului „București, unde ești?”.

Petrecere pentru copii în aer liber

Ultima zi a festivalului a adus o audiență record la activitățile sportive și de copii. De la cea mai mare petrecere pentru copii în aer liber, orășenii s-au mutat la picnicul à la Cluj, unde au ascultat muzica mixată de Dj Lucu Chen și au vizionat filmul realizat de Matei Pleșa „Fascinaţia meşteşugului”.     


„Festivalul a găzduit evenimente în aer liber, prezentate în spaţii cunoscute, dar și mai puţin convenţionale. Evenimentele au inclus numeroase momente participative, în care cei prezenți au fost invitaţi să se alăture activităților în mod activ, prin ateliere creative, instalaţii interactive, scene pentru neprofesionişti, întâlniri dintre public, artişti şi produse artistice create special pentru comunitatea clujeană”, transmit organizatorii evenimentului.

A doua ediție a festivalului Colours of Cluj a avut loc între 8 și 10 august 2014, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Grup. „Colours of Cluj” este un eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a  Youth Cluj-Napoca, și a partenerilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter