Actualitate

Mărturiile unei femei torturate în plin centrul Doneţkului

Separatiştii proruşi au torturat o femeie, apoi au expus-o în plin centru al bastionului lor Doneţk, unde alte femei au lovit-o cu picioarele şi i-au zdrobit roşii pe faţă pentru că s-a declarat susţinătoare a Kievului.

Irina Dovgan, o blondă zveltă şi zâmbitoare în vârstă de 52 de ani, povesteşte pentru AFP calvarul de patru zile prin care a trecut şi care s-a încheiat în momentul în care jurnaliştii străini au văzut-o la Doneţk, conferind poveştii sale un răsunet internaţional, informează Mediafax.

Purtând un tricou imprimat cu mesajul "Slavă Domnului că sunt ucraineană", oferit de o televiziune ucraineană, această esteticiană s-a refugiat la periferia Kievului. La 24 august, ziua Independenţei Ucranei, circa zece persoane au descins în locuinţa ei din Isinuvata, în apropiere de Doneţk, în estul Ucrainei.


Ea a fost acuzată că a ghidat tirurile de artilerie pentru armata ucraineană şi a fost dusă într-un cartier general separatist din Doneţk.

"Trăgeau în apropiere de urechea mea încât aproape că am rămas surdă. Îmi povesteau în detaliu cum mă vor viola în grup. Mă loveau cu pumnii, cu picioarele şi cu paturile armelor", povesteşte Dovgan, care poartă şi acum pe braţe şi coapse urmele acestor lovituri.


"Mă târam pe jos şi îi imploram să nu mă atingă", îşi aminteşte Irina.

"Apoi mi-au arătat o fotografie cu fiica mea în vârstă de 15 ani, spunând: câţi bărbaţi va suporta înainte de a crăpa, după părerea ta? Patruzeci, şaizeci?" În timpul captivităţii, casa ei din Iasinuvata a fost jefuită şi avariată de un obuz. Irina nu ştie dacă se va mai putea întoarce vreodată acasă. Familia ei, destul de înstărită, a pierdut tot.

Ultimele Stiri
abonare newsletter