Actualitate

Manifestație împotriva autonomiei provinciilor separatiste proruse

Sute de ultranaționaliști ucraineni au protestat miercuri la Kiev împotriva acordării unei autonomii lărgite provinciilor separatiste proruse Donețk și Lugansk, relatează agenția EFE citând agenția Interfax Ucraina.

"Legile nu sunt clare. Îi cerem lui Poroșenko să nu le promulge", a declarat Artiom Skropadski, purtătorul de cuvânt al formațiunii Sectorul Dreptei, făcând referire la cele două acte normative votate marți de Rada Supremă. Primul text menționează acordarea unui "statut special" pentru regiunile proruse din estul Ucrainei, crearea unui guvern autonom provizoriu pentru o perioadă de trei ani și alegeri locale pe 7 decembrie, iar al doilea prevede o amnistie pentru combatanții rebeli, cu excepția celor vinovați de delicte grave, relatează Agerpres.

Formațiunea ultranaționalistă Sectorul Dreptei a jucat un rol crucial în revolta de la începutul anului ce a condus la înlăturarea președintelui Viktor Ianukovici, iar apoi a constituit un batalion de voluntari ce s-a alăturat armatei în luptele împotriva separatiștilor proruși din provinciile Donețk și Lugansk.


Manifestația de miercuri survine după ce președintele Petro Poroșenko a fost acuzat de fostul premier Iulia Timoșenko, precum și de liderul partidului naționalist Svoboda, Oleg Tiagnibok, că prin concesiile făcute separatiștilor pune în pericol integritatea teritorială a Ucrainei și legalizează terorismul, ei criticând de asemenea și acordarea libertății de folosire a limbii ruse în cele două provincii proruse în defavoarea limbii oficiale ucrainene.

Președintele Poroșenko este însă sprijinit de premierul Arseni Iațeniuk. "Ucrainenii au nevoie de pace. Războiul ne-a costat foarte mult, iar viețile omenești au o valoare inestimabilă. Mulți ucraineni au murit apărându-și țara", astfel a susținut premierul necesitatea unei soluții pentru oprirea confruntărilor armate, el precizând că fiecare zi de război cu rebelii costă statul ucrainean circa șase milioane de dolari.


Totuși, în ciuda concesiilor făcute de Kiev, insurgenții doresc să folosească cele două legi drept bază pentru continuarea negocierilor, ei insistând ca provinciile Donețk și Lugansk să nu mai facă parte din statul unitar ucrainean.

abonare newsletter