Actualitate

Sala Polivalentă este finalizată şi pregătită de inaugurare – FOTO

Lucrările la Sala Polivalentă au fost încheiate. Primarul Emil Boc şi conducerea CON-A, firma care a realizat construcţia, au vizitat, miercuri, sala.

Sala Polivalentă are 7.300 de locuri, iar în momentul când vor fi organizate concerte capacitatea sălii va ajunge la 10.000 de locuri datorită tribunelor retractabile. Suprafaţa de joc, inclusiv podeaua demontabilă există, tribunele sunt montate, cubul video este montat, parkingul de 450 de locuri este finalizat, tribunele retractabile sunt gata.

În prezent, se află în desfăşurare procedura de recepţie. “Noi am demarat procedurile de recepţionare a sălii şi prima concluzie după ce am văzut sala este că avem de a face cu o bijuterie a sportului şi divertismentului. Sala corespunde standardelor pe care le-am avut la proiectare şi le-am licitat şi cred că pentru mulţi ani de aici înainte, această sală va fi cea mai frumoasă şi mai modernă din România şi dacă nu, chiar din centrul şi estul Europei”, a declarat Emil Boc.


Potrivit conducerii Primăriei Cluj-Napoca, la mijlocul lunii viitoare va avea loc recepţia Sălii Polivalente. “Până în jurul datei de 15 octombrie vom finaliza procedurile de recepţie, urmând ca după aceea să pregătim sala pentru concertul inaugural din 31 octombrie şi de a intra în circuitul sportiv şi de divertisment”, a precizat primarul.

Conducerea CON-A Sibiu, constructorul sălii, a subliniat că în ciuda faptului că bugetul a fost mic au reuşit să se încadreze în termenele din contract. „Sper că cetăţenii din Cluj şi din ţară se vor bucura de această sală care a ieşit bine. Bugetul a fost adaptat la condiţiile economice din România, a fost un buget mic. Am făcut foarte mari eforturi să o realizăm şi să ne încadrăm în buget şi în termenul din contract”, a declarat Sorin Cristea, director general CON-A.


Reprezentanţii CON-A au menţionat că în această perioadă se mai lucrează la retuşuri. “Astăzi mai avem mici retuşuri. Va mai trebui să facem curăţenie şi testele ca să fim şi noi sigur că sala va fi perfect funcţională în 31 octombrie. Facem teste şi pentru lumini, climatizare, centrale termice”, a spus Cristea.

Valoarea lucrărilor este 69 milioane lei plus TVA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter