Actualitate

După 95 de ani, numele Operei Naţionale din Cluj-Npoca a fost inscripționat pe faţada clădirii în care funcționează

După 95 de ani, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca a inaugurat inscripţia propriei denumiri pe faţada clădirii teatrului.

Dezvelirea noii inscripții de pe fațada clădirii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca a avut loc duminică seara, într-un cadru festiv. Festivitatea dezvelirii frontispiciului Operei clujene, primul teatrul liric al ţării,  a fost precedat de o Gală de operă, susţinută de cei mai însemnaţi solişti ai instituţiei: Carmen Gurban, Ştefania Barz, Iulia Merca, Lucia Bulucz, Sorin Lupu, Marius Vlad Budoiu, Petru Burcă, alături de invitaţii speciali Cosmin Ifrim şi Bogdan Baciu. Aceştia au fost acompaniaţi de Corul şi Orchestra Operei Române clujene, aflaţi sub conducerea muzicală a dirijorilor Gheorghe Victor Dumănescu şi Adrian Morar.  

Gala de operă a avut un scop caritabil, fiind realizată în parteneriat cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, pentru sprijinirea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca.


Finalul galei i-a adus pe toţi spectatorii în faţa operei, pentru dezvelirea oficială a frontispiciului clădirii, un moment emoţionant primit în aplauzele zgomotoase ale celor prezenţi. Clădirea teatrului poartă de acum înainte numele ambelor instituţii care funcţionează în interiorul său: Opera Naţională Română Cluj  şi Teatrul Naţional „Lucian Blaga”.   

Festivitatea a fost asezonată de un spectaculos foc de artificii, care a luminat Opera Română, Piaţa Avram Iancu şi întregul oraş, dar şi vechiul deziderat al celei dintâi Opere a ţării, care şi-a găsit în sfârşit împliniarea într-o festivitate seculară emoţionantă şi strălucitoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter