Actualitate

Femeie reţinută într-un dosar de furt calificat

Poliţiştii au extins cercetările faţă de două persoane, reţinând o femeie pentru complicitate la furt calificat, într-un dosar în care alţi trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv, în urma unui flagrant efectuat în luna august.

Prejudiciul, creat prin sustragerea de ţigări, produse alimentare şi alcool din mai multe magazine, este de circa 20.000 de lei.

Poliţiştii din Dej au extins miercuri, 15 octombrie, cercetările faţă de trei persoane, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.


În aceeaşi cauză, în cursul lunii august, poliţiştii au organizat un flagrant şi au depistat trei bărbaţi în timp ce sustrăgeau ţigarete, în valoare de peste 10.000 lei, dintr-un magazin. În urma acestuia, cei trei, cu vârste cuprinse între 31 şi 38 de ani, din judeţul Mureş, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Totodată, faţă de aceştia s-a emis mandat de arestare preventivă.  Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I. şi D.O.S.

Cei trei bărbaţi, în perioada iulie – august, în timpul nopţii, ar fi pătruns prin efracţie, cu feţele acoperite, în mai multe magazine, de unde ar fi sustras produse alimentare, băuturi alcoolice şi tigări.  Prejudiciul total cauzat părţilor vătămate este de aproximativ 20.000 lei.


Poliţişti au stabilit, în urma continuării investigaţiilor, că alte două persoane, un bărbat şi o femeie, ar fi sprijinit grupul de hoţi şi au dispus extinderea cercetărilor şi faţă de aceştia.

„În baza faptelor reţinute în sarcina sa şi a contribuţiei la comiterea infracţiunilor, femeia de 27 de ani, din judeţul Mureş, a fost reţinută 24 de ore pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Aceasta urmează să fie prezentată în faţa Judecătoriei Dej cu propunere de arestare preventivă”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Etichete: ipj cluj arest femeie
Ultimele Stiri
abonare newsletter