Actualitate

Taxa pe internet agită spiritele în Ungaria

Noua taxă pe internet propusă de guvernul de la Budapesta nu este văzută cu ochi buni de ungurii de rând, care s-au alarmat pe site-urile de socializare.

Guvernul maghiar vrea să le impună furnizorilor de internet o taxă de 0,49 eurocenţi/gigabyte.

Peste 100.000 de oameni s-au mobilizat rapid pe facebook unde s-au organizat într-un grup. În acest fel, spun utilizatorii, furnizorii de internet vor mări taxele şi îi va afecta mai mult pe ei.


Liderul pe piaţă al serviciilor de internet, grupul german Telekom, a catalogat taxa drept „drastică”, atenţionând că în acest fel ameninţă investiţiile în reţelele de internet.

Aceştia au mai sugerat ca legea să fie retrasă pentru că cei care sunt în această industrie nu au fost consultaţi cu privire la această idee, informează Euronews.


Asociaţia Maghiară de IT şi Telecomunicaţii a precizat într-o declaraţie de presă că măsura s-ar reflecta în preţurile de consum, în general, şi ar împiedica creşterea economică.

Primul ministru Victor Orban a impus taxe speciale în ultimii ani în domeniul bancar, în domeniul vânzărilor şi sectoarelor din energie, dar şi furmizorilor de telecomunicaţii, pentru a menţine deficitul bugetar. În acest fel el a pus în pericol unele domenii şi a iritat unii investitori internaţionali.

Ultimele Stiri
abonare newsletter