Actualitate
Patru curse aeriene operate pe Aeroportul "Avram Iancu" au întârzieri din cauza ceţii
Patru curse aeriene interne şi externe operate, marţi dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj au întârzieri din cauza ceţii, conducerea instituţiei estimând să vizibilitatea se va îmbunătăţi în următoarele ore.
Au întârzieri cursele Tarom de la Bucureşti care trebuiau să aterizeze la Cluj-Napoca la ora 8.40, respectiv 9.10, precum şi cursele Tarom care trebuiau să decoleze spre Viena, la ora 9.05, şi spre Bucureşti, la 9.35.
"Aceste zboruri sunt întârziate din cauza ceţii, vizibilitatea fiind foarte redusă. Sperăm într-o îmbunătăţire a situaţiei în jurul orei 10.00", a declarat, marţi, directorul operaţional al aeroportului clujean, Iuliu Pop, relatează Mediafax.
Următoarele curse operate pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj sunt cele care ar trebui să ajungă la Charleroi (Belgia), la ora 11.25, şi cea care ar trebui să decoleze la ora 12.00 spre Eindhoven (Olanda), ambele aparţinând companiei WizzAir.