Actualitate

Dezbaterile prezidenţiale între Ponta şi Iohannis se lasă aşteptate

Echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere în legătură cu organizarea de dezbateri electorale la care să participe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, candidaţii intraţi în turul II al alegerilor prezidenţiale.

Echipele de campanie ale ACL şi PSD s-au întâlnit, vineri, la sediul PNL din Şoseaua Kiseleff, pentru a discuta legat de organizarea de dezbateri electorale la care să participe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, candidaţii intraţi în turul II al alegerilor prezidenţiale, dar nu au ajuns la nici o  înţelegere. Invitaţia a fost transmisă de echipa de campanie a candidatului ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, joi seară.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a spus, la finalul întâlnirii, că social-democraţii au încercat să-i convingă pe cei de la ACL că "4 este mai mare decât 1", el referindu-se la cele patru emisiuni televizate propuse de PSD pentru luni, marţi, miercuri şi joi, la B1, Realitatea TV, România TV şi Antena 3.


Dragnea a fost însoţit de purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, şi deputatul Gabriela Podașcă.

Din partea ACL au luat parte la discuţii purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, Eduard Hellvig şi Dan Mihalache.

Ultimele Stiri
abonare newsletter