Actualitate

Udrea: Nu am niciun fel de implicare în cazul retrocedărilor supraevaluate

Elena Udrea susţine într-o postare de sâmbătă pe Facebook, în contextul în care numele fostului ei soţ, Dorin Cocoş, apare în dosarul şefei DIICOT, că nu are niciun fel de implicare în cazul retrocedărilor supraevaluate şi că nu a vorbit niciodată cu Alina Bica despre activitatea acesteia la ANRP.

"Nu ştiu nimic despre cazul retrocedărilor supraevaluate în care ar fi implicaţi doamna Alina Bica şi fostul meu soţ, Dorin Cocoş. Nu am nicio legătură cu acest subiect şi niciun fel de implicare în acest caz. Relaţia de prietenie pe care o am cu doamna Alina Bica este de notorietate publică, nu am ţinut-o niciodată ascunsă şi a început ca urmare a colaborării în Guvernul din care amândouă am facut parte" , scrie Udrea.

Preşedintele PMP ţine să precizeze, "văzând că s-a speculat pe ideea nominalizării" Alinei Bica în comisia de la ANRP, că acesta "a reprezentat acolo Ministerul Justiţiei ca efect al legii".


"Precizez că nu am discutat niciodată cu doamna Bica despre activitatea ei la ANRP, nici când era acolo, nici după ce a plecat din respectiva Comisie. Mai mult, până la suspendarea activităţii Agenţiei, nu am ştiut măcar ca ea este cea care reprezintă Ministerul Justiţiei (MJ) în stituirea proprietăţilor, nefiind un aspect care să fie de interes pentru activitatea mea în Guvern", adaugă Elena Udrea.

Şefa PMP are, în aceeaşi postare, cuvinte de laudă despre Bica. "Am apreciat întodeauna profesionalismul doamnei Alina Bica, recunoscut prin participarea sa la elaborarea celor două noi Coduri Penale şi la menţinerea legalităţii actelor adoptate de Guvern pe care chiar ea le aviza, de regulă, din partea MJ", notează Udrea, care conchide susţinând că nu ştie faptele de care este acuzată şefa DIICOT, dar că speră că acesta "îşi va putea dovedi nevinovăţia în faţa legii".

abonare newsletter