Actualitate

Bărbat urmărit internaţional pentru „lovire”, prins în Câmpia Turzii. Mandatul era emis de autorităţile din Ungaria

Poliţiştii au depistat, pe raza municipiului Câmpia Turzii, un bărbat, urmărit internaţional. Acesta poseda mandat european de arestare emis de către autorităţile maghiare.

Poliţiştii din Câmpia Turzii au depistat sâmbătă, 22 noiembrie, în jurul orei 16:30, pe strada Avram Iancu, din Câmpia Turzii, un bărbat urmărit internaţional.

Bărbatul, de 33 de ani, din judeţul Hunedoara, poseda mandat european de arestare, emis de către autorităţile din Ungaria, pentru comiterea infracţiunii de lovire.


„Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza ordonanţei emise de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. La data de 23 noiembrie, în urma prezentării bărbatului în faţa Curţii de Apel Cluj, a fost emis mandat de arestare preventivă”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Persoana în cauză a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter