Actualitate

Un nou gen literar ar putea fi dezvoltat cu ajutorul internetului și al rețelelor de socializare

Un nou gen literar ar putea fi dezvoltat cu ajutorul internetului și al rețelelor de socializare, a declarat la sediul Academiei Suedeze, câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul francez Patrick Modiano.

Noile tehnologii ar putea contribui să-i inspire pe viitorii scriitori să redacteze anumite fragmente și ulterior acestea ar putea evolua într-un nou gen literar, a spus Modiano, întrebat despre impactul noilor tehnologii media asupra scrisului, relatează agenția DPA, potrivit Agerpres. „În unele privințe memoria este stimulată de lucrurile care apar și evoluează atât de rapid,încât trebuie să răspundă acestei noi provocări”, a declarat, sâmbătă, Patrick Modiano, considerat drept un Marcel Proust contemporan.

Mare parte din cele peste 30 de opere ale sale au tratat ocupația germană în Franța, în special a Parisului, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.


Patrick Modiano a câștigat la 9 octombrie Premiul Nobel pentru Literatură pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînțelese destine din perioada ocupației naziste, fiind cel de-al 15-lea autor francez care a primit premiul Nobel.

Astăzi Modiano susține, la Academia Suedeză, discursul pe marginea Premiului Nobel câștigat, urmând ca miercuri, la Concert Hall din Stockholm, să aibă loc ceremonia oficială de înmânare a Premiului Nobel, alături de câștigătorii domeniilor știință și economie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter