Actualitate

Cinci persoane înşelate de un bărbat care le-a păcălit că vinde centrale termice

Poliţiştii clujeni au depistat şi cercetează un bărbat pentru falsuri în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciuni cu centrale termice şi materiale de construcţii.

Prejudiciul creat prin neonorarea contractelor încheiate este de peste 21.000 lei.

La data de 8 decembrie, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Huedin s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de un bărbat, de 45 ani,  din comuna Baciu, pentru comiterea infracţiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.


Bărbatul ar fi indus în eroare cinci persoane din zona orașului Huedin, pretinzând că le-ar putea procura centrale termice și materiale de construcții la prețuri avantajoase. În acest sens, ar fi solicitat și ar fi primit sume de bani cu titlu de avans de la părţile vătămate, fără ca ulterior să dea curs celor consemnate în contractele încheiate.

„Prejudiciul reclamat de părțile vătămate este în valoare totală de circa 21.000 lei. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter