Actualitate

Comisia Juncker şi-a depus jurământul în fața Curții Europene de Justiție

Președintele Jean-Claude Juncker și membrii colegiului comisarilor şi-au depus jurământul solemn de preluare a mandatului în fața Curții de Justiție a UE, în Luxemburg.

Prin acest „angajament solemn”, membrii Comisiei se angajează să respecte tratatele și Carta drepturilor fundamentale a UE și să își îndeplinească atribuțiile într-un mod pe deplin independent și având în vedere interesul general al Uniunii.

Comisarii se vor angaja, de asemenea, să nu solicite și nici să nu accepte instrucțiuni din partea niciunei autorități, să se abțină de la implicarea în acțiuni incompatibile cu îndatoririle lor și cu executarea atribuțiilor lor și să își respecte obligațiile pe durata mandatului și după încheierea acestuia.


„Depunem jurământul de astăzi cu toată seriozitatea care se cuvine unui astfel de act — este un jurământ de independență și de respectare a Cartei drepturilor fundamentale. Acesta implică un angajament politic ferm din partea întregului colegiu pentru asigurarea respectării dispozițiilor Cartei în toate politicile UE care țin de responsabilitatea Comisiei. Nu este un lucru mărunt - nu suntem nimic dacă nu ne respectăm valorile”, a declarat preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, comisarii se angajează, de asemenea, în cadrul jurământului de preluare a mandatului, să respecte Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.


„Comisia s-a angajat să servească interesul european, și anume să producă rezultate pentru cetățeni. De aceea ne vom concentra asupra principalelor priorități – creștere economică, locuri de muncă și investiții. Prin verificarea coerenței fiecărei propuneri legislative cu dispozițiile prevăzute în Cartă, vom continua adevărata cultură a drepturilor fundamentale care s-a dezvoltat în UE, nu pentru a înlocui, ci pentru a completa sistemele naționale de protecție a drepturilor fundamentale”, a explicat Prim-vicepreședintele Frans Timmermans.

Ultimele Stiri
abonare newsletter