Actualitate

Cum combatem excesele alimentare de sărbători?

Prin tradiție, masa de Crăciun și de Revelion înseamnă, de multe ori, excese alimentare.

Nutriționiștii recomandă să ne bucurăm de bucatele alese, dar atrag atenția că este extrem de important să ținem seama de o regulă de bază – MODERAȚIA.

Excesul alimentar de sărbători se produce pe parcursul mai multor ore și este, de regulă, asociat cu consumul de alcool și fumatul (activ sau pasiv). Fie că suntem la masa din familie sau la restaurant, prima regula este să știm ce mâncare urmează a fi servită, astfel încât să alegem doar ce ne place. În cazul în care vrem să consumăm din multe sortimente, sfatul este să cerem doar jumătate de porție. O altă strategie ar fi să eliminăm o parte din alimente, în special pe cele care conțin multă grăsime, maioneză, sosuri etc. Băuturile alcoolice ar trebui consumate cu moderație, iar fumatul evitat pe cât posibil.


”De sărbători, este esențial să nu ne lăsăm seduși de mărimea porților. Putem gusta din mai multe feluri de mâncare, este indicat să mâncăm variat, dar moderat, nu pe săturate. Totuși, încercați să alegeți preparatele la grătar, cuptor sau fierte, evitând prăjelile, grăsimile, dulciurile și produsele cu multă sare”, precizează nutriţionistul Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.

Specialiștii în nutriție atrag atenția asupra calității produselor pe care le cumpărăm, în special carnea de porc, o tradiție de Crăciun pentru români. Evitați să cumpărați carne de porc din locuri care nu respectă normele de igienă, etichetare și siguranță alimentară, una dintre principalele probleme fiind infectarea cărnii cu trichineloză.


”Pentru o stare de bine, ar trebui ca și de sărbători să ținem cont de echilibrul energetic al organismului, adică energia (volumul caloric) ingerată să fie egală cu cea consumată. În acest sens, trebuie să nu uităm de activitatea fizică. Spre exemplu, după masă este indicată o plimbare în aer liber”, subliniază preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii, Gabriela Roman.

Totuși, dacă s-a întâmplat să facem excese alimentare, important este să nu le repetăm. Pentru a ne ”recupera” după un exces alimentar,  Nicolae Hâncu recomandă:


- Să consumăm multe fructe și legume;

- Dacă dorim ceva mai consistent, putem consuma preparate din pește proaspăt gătit (dar nu prin prăjire și afumare);


- Cantitatea zilnică de lichide consumate să fie dublă (3-4 litri);

- Extrem de important este să avem un tranzit intestinal normal;


- Adăugați activitatea fizică de orice fel.

Ultimele Stiri
abonare newsletter