Actualitate

Incendiu la un apartament de pe strada Dorobanților, din cauza unei oale uitate pe foc

Un incendiu a izbucnit, noaptea trecută, într-un apartament de pe strada Dorobanţilor din Cluj-Napoca, iar o persoană s-a intoxicat cu fum.

Potrivit reprezentanților ISU Cluj, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a intoxicat cu fum.

Aceștia au mai precizat că la momentul sosirii medicilor, starea persoanei care s-a intoxicat cu fum era bună, fiind conștientă. Pompierii s-au deplasat la locul in care a avut loc incendiul, unde au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge focul.


Conform reprezentanților ISU Cluj, incendiul a izbucnit din cauza unei oale uitate pe foc.

„Este vorba de o persoană în vârstă, o femeie care a uitat o oală pe foc destul de mult timp. Hota și o parte din mobilierul din bucătărie au luat foc”, a declarat, Andrei  Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter