Actualitate

Încă o „pană de internet” în Coreea de Nord

Internetul Coreei de Nord a fost oprit din nou timp de cel puţin două ore de la reţeaua mondială.

Coreea de Nord a fost victima unei noi opriri a Internetului, timp de cel puţin două ore, sâmbătă, a anunţat agenţia China Nouă, după ce Phenianul a acuzat Washingtonul că s-a aflat la originea unor probleme similare la începutul săptămânii, relatează AFP.

„La ora 19:30, ora Phenianului (12:30, ora României), Internetul şi reţeaua 3G a Coreei de Nord au fost paralizate, iar situaţia nu revenise la normal la ora (locală) 21.30 (14.30, ora României)”, scria agenţia chineză de presă de stat.


Jurnaliştii de la China Nouă din Coreea de Nord au constatat că Internetul a fost „foarte instabil” sâmbătă toată ziua.

Firma americană de securitate cibernetică Dyn Research a anunţat la rândul ei, într-un mesaj postat pe Twitter, că ţara s-a confruntat sâmbătă cu „o întrerupere a Internetului la scara ţării”.


Conexiunile la Internet în Coreea de Nord, întrerupte total luni de o pană uriaşă, au fost restabilite marţi după un blocaj de peste nouă ore, au anunţat experţi în informatică, sugerând că regimul comunist ar fi fost ţinta represaliilor, după recentul atac informatic asupra Sony.

Acest incident a determinar Sony să anuleze lansarea în cinematografe a filmului „The Interview” (Interviul care ucide!), o parodie a unei tentative de asasinare a liderului nord-coreean Kim Jong-un, informează Mediafax.


Cele patru reţele nord-coreene se conectează toate prin intermediul gigantului chinez de telecomunicaţii Unicom.

Cele patru reţele Internet de care dispune Coreea de Nord au fost deconectate timp de nouă ore şi 31 de minute, au anunţat experţii companiei Dyn Research, cu sediul în Statele Unite şi specializată în securitatea informatică.


Cauzele uriaşei pene rămân deocamdată necunoscute. „Coreea de Nord este total deconectată de la Internet”, a declarat, luni, Earl Zmijewski, vicepreşedinte al companiei Dyn Research.

Pana a intervenit la câteva zile după ce preşedintele Barack Obama a promis că Statele Unite vor reacţiona în urma atacului informatic masiv asupra Sony, pentru care FBI a acuzat Phenianul.


Compania Dyn Research a anunţat luni dimineaţă că toate conexiunile Internet între Coreea de Nord şi restul lumii au fost perturbate încă din timpul weekend-ului. De această dată, „este diferit de întreruperile scurte observate anterior”, a explicat Zmijewski.

Ultimele Stiri
abonare newsletter