Actualitate

Metodă nouă de a face bani: închiriezi o mașină, o vinzi, apoi ceri bani firmei să o recuperezi

Un clujean a fost arestat preventiv pentru 24 de ore joi, 08 ianuarie 2015, după ce a înșelat o firmă „rent a car”, de la care a închiriat o mașină pe care apoi vândut-o după care s-a întors la administratorul firmei de la care a cerut şi a primit 500 euro pentru a recupera autoturismul.

Din investigaţiile polițiștilor clujeni a reieşit faptul că bărbatul, de 24 de ani, din Cluj-Napoca, i-ar fi promis administratorului unei firme de tip „rent a car” că îi va recupera un autoturism, care nu i-ar fi fost restituit la finalizarea contractului de închiriere.

„În cursul lunii decembrie 2014, cei doi s-ar fi întâlnit într-un complex comercial, unde partea vătămată i-ar fi remis 500 de euro celui bănuit de comiterea faptei ilicite pentru a-i presta serviciul promis. În urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul ar fi fost cel care, sub o altă identitate, ar fi închiriat autoturismul, pe care s-ar fi oferit să îl recupereze, de la societatea „rent a car” şi nu l-ar fi restituit. De asemenea, s-a constatat că acesta ar fi vândut vehiculul unei persoane de pe raza judeţului Hunedoara. Poliţiştii clujeni, în urma investigaţiilor desfăşurate, au identificat cumpărătorul vehiculului şi au recuperat autoturismul, predându-l părţii vătămate”, relatează IPJ Cluj.


În cauză, continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter