Actualitate
18.000 euro din bugetul local pentru înlăturarea țurțurilor de la streșini
Primăria Cluj-Napoca angajează firmă care să dea jos țurțurii care se formează la streșini. Pentru acest serviciu va plăti din bugetul local peste 18.000 euro plus TVA.
sursa foto: www.residentshield.comAutoritățile locale au publicat un anunț de achiziții publice pentru angajarea unei firme care să se ocupe de înlăturarea țurțurilor care se formează pe perioada iernii la streașina acoperișurilor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca. De asemenea, firma respectivă are ca sarcină și înlăturarea zăpezii de pe acoperișuri dacă s-a depus în cantități mari. Potrivit caietului de sarcini, este necesar acest lucru pentru “prevenirea accidentării persoanelor și producerii de pagube materiale determinate de căderea pe trotuar sau carosabil a acumulărilor de gheață (țurțurilor) la streașina acoperișurilor imobilelor aflate în proprietarea/administrarea Primăriei municipiului Cluj-Napoca cu utilizarea mijloacelor mecanizate P.R.B. (platformă ridicătoare cu braț) și personal pentru efectuarea de lucrări la înălțime”.
Serviciile firmei care va fi desemnată câștigătoare în urma depunerii ofertelor vor fi plătite cu aproximativ 18.300 euro, fără TVA.
Lucrările de intervenție vor fi făcute la solicitatea Biroului Situații de Urgență din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. După primirea solicitării, angajații firmei vor merge la fața locului în termen de jumătate de oră, vor delimita zona cu mijloace de avertizare a persoanelor pentru evitarea locului respectiv, apoi va înlătura țurțurii. “Intervenția se tarifează la oră/intervenție și cuprinde contravaloarea în lei a funcționării utilajului/oră cu șofer și doi lucrători, fără TVA”, se arată în caietul de sarcini.
Firmele care vor să se înscrie în cursă trebuie să aibă în dotare platforme ridicătoare cu braț și personal calificat pentru executarea de lucrări la înălțime. “Se va depune propunere tehnică și propunere financiară ce să corespundă caietului de sarcini și să cuprindă toată gama de servicii solicitate, formularele, sub sancțiunea respingerii ofertei”, este menționat în anunțul de achiziții publice.