Actualitate

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a promis că îl ajută pe fiul unei judecătoare să obţină un post de notar la Cluj

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut miercuri, în dosarul în care este acuzat că a primit mită foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar şi că i-a cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant.

sursa foto adevarul.ro sursa foto adevarul.ro

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat mai multe ore pe Ovidiu Puţura, iar în noaptea de marţi spre miercuri au emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să ceară instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Ovidiu Puţura că este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii au făcut şi percheziţii la locuinţa lui Puţura.


În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, întrucât ar fi vizate de acuzaţiile de corupţie verificate în cauză.

Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-ar fi promis judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât fiul magistratului să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.


"În schimbul intervenţiei promise, suspectul Puţura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia suspectului era reclamant recurent", au scris procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Ovidiu Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare, precum şi aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat.


În 4 noiembrie 2014, Ovidiu Puţura s-ar fi întâlnit cu judecătoarea Corina Iacob, în restaurantul unui hotel din Bucureşti, şi ar fi discutat despre faptul că fiul magistratului, Titus Gheorghe Iacob, nu a promovat concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, la care a participat în 22 septembrie.

În timpul discuţiilor, fostul secretar de stat în Ministerul de Justiţie ar fi lăsat să se înţeleagă că în urma unor intervenţii, prin intermediul unui funcţionar cu influenţă la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, îl va sprijini pe fiul judecătoarei să promoveze examenul în 2015, susţin anchetatorii.


În schimbul acestor promisiuni, judecătoarea Corina Iacob s-ar fi angajat să dea o soluţie favorabilă în dosarul soţiei lui Ovidiu Puţura, aflat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în stadiul de recurs, şi totodată să convingă cel puţin una dintre colegele de complet să pronunţe aceeaşi decizie.

Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.


În iunie 2014, Ovidiu Puţura a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător.

Ovidiu Puţura are, potrivit declaraţiei de avere din 4 aprilie 2014, şase terenuri intravilane, forestiere şi extravilane. Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei a moştenit patru din cele şase terenuri, cu suprafeţe de 2.333 metri pătraţi, un hectar, 3,7 hectare şi 1.100 de metri pătraţi, în localităţile Bistriţa şi Cuşma Bistriţa.

Fostul secretar de stat mai deţine în Bistriţa o casă aflată în construcţie, cu o suprafaţă de 149 de metri pătraţi, şi un apartament de 49,5 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în 2006. Ovidiu Puţura are un autoturism Nissan, din 2000.

Ultimele Stiri
abonare newsletter