Actualitate

Președintele Directoratului CFR Călători, Vasile Secară, a demisionat

Vasile Secară, fostul director al CFR Călători Cluj, a demisionat din funcția de președinte al Directoratului CFR Călători, funcție pe care o ocupa în structura de conducere executivă a companiei, locul acestuia urmând să fie ocupat de Iosif Szentes, informează, compania.

„În continuare, conform statutului CFR Călători, conducerea executivă este asigurată de ceilalți doi membri ai Directoratului: Ioan Bălănean și Iosif Szentes, atribuțiile de președinte fiind preluate de Iosif Szentes”, precizează CFR Călători.

Potrivit unor surse din domeniu, motivele demisiei lui Vasile Secară din funcția deținută la CFR Călători sunt „personale”, informează Agerpres.


Conducerea executivă a CFR Călători este asigurată de un directorat format din trei membri.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter