Actualitate
UPDATE: Senatorul Ion Ariton, inculpat în dosarul „Gala Bute”, pus sub control judiciar
Procurorii DNA l-au anunţat, marți, pe senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, că este inculpat în dosarul "Gala Bute" şi că are interdicţie să părăsească ţara.
UPDATE 12:45: Ion Ariton, pus sub control judiciar
Potrivit surselor citate, Ion Ariton este inculpat pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, fapte pentru care s-a cerut aviz de la Senat pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Economiei.
Printre măsurile preventive luate în cadrul controlului judiciar dispus în cazul lui Ion Ariton este şi interdicţia de a părăsi ţara, au precizat sursele citate.
Senatorul PSD Ion Ariton a declarat, la ieşirea de la DNA, că sponsorizările făcute de companii de stat către Federaţia Română de Box, pentru Gala Bute, au fost trecute prin consiliile de administraţie şi nu s-au făcut la cererea lui.
Întrebat ce a discutat cu procurorii, Ion Ariton a spus că a fost "ca la o anchetă". "Aşa cum am declarat de prima dată, companiile au făcut sponsorizări către Federaţia Română de Box, iar acele sponsorizări au fost trecute prin consilii de administraţie", a adăugat senatorul PSD.
Întrebat dacă acest lucru s-a întâmplat la cererea lui, Ariton a spus că nu el a solicitat să fie făcute sponsorizări pentru Gala Bute.
---------------------
Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a venit marţi, 17 februarie, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul "Gala Bute". Senatorul PSD a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu puţin timp înainte de ora 10.00 şi la intrare nu a făcut nicio declaraţie.
Fostul ministru al Economiei a fost citat să se prezinte marţi la DNA, după ce Senatul a avizat, în 12 februarie, începerea urmăririi penale a senatorului PSD, în dosarul "Gala Bute".
Ariton este acuzat de procurori că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.
DNA vrea să înceapă urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Ion Ariton pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
"În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA şi Societatea Naţională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute", potrivit DNA.