Actualitate

Numărul pasagerilor, în creștere pe Aeroportul din Cluj

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat în luna februarie 2015 un trafic aerian în creştere cu 31% față de aceeași lună a anului 2014, iar numărul de aterizări și decolări a crescut cu aproximativ 19%, comparativ cu luna februarie 2014.

Această creștere a traficului aerian continuă trendul ascendent înregistrat pe aeroport de la începutul anului 2015 cu privire la numărul de pasageri și mișcări aeronave. Astfel, și în luna ianuarie 2015 s-a înregistrat o creștere cu peste 30% a numărului de pasageri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat în anul 2014 creșteri semnificative de trafic, atât  ale numărului de pasageri, care a ajuns la un record de 1.180.000, cu 14% mai mult decât în anul 2013, cât și ale numărului total de mișcări care a crescut cu 8% în comparație cu anul 2013. Această evoluție a numărului de pasageri pe aeroportul clujean devansează tendința generală de creștere înregistrată pe anul 2014 la nivel european. Astfel, conform statisticilor  publicate de ACI Europe (Consiliul Internațional al Aeroporturilor – Regiunea Europa), traficul aerian european a crescut în medie cu 5,4% în 2014, comparativ cu 2013.


De asemenea, reamintim că începând cu 14 martie 2015, rețeaua de rute a aeroportului se extinde cu destinația Bari (Italia). În prezent, de pe aeroport sunt operate 22 destinații regulate, spre 11 țări din Europa și Orientul Mijlociu. Începând cu programul de vară al acestui an, va crește numărul de frecvențe al destinațiilor operate și vor fi reluate zborurile turistice.

Pentru cel de-al doilea aeroport al României din punct de vedere al traficului de pasageri, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, extinderea rețelei de rute, atragerea de noi operatori aerieni, precum și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare rămân unele din obiectivele principale.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter