Actualitate

Cum arată celula Monicăi Iacob Ridzi. ANP a prezentat poze - FOTO

ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor) a dat publicităţii precizări cu privire la acuzaţiile pe care Monica Iacob Ridzi le-a adus Penitenciarului Gherla.

ANP susţine că acuzaţiile Monicăi Iacob Ridzi, care a declarat că „pereţii sunt cu urme de sânge” sau că „în cameră sunt fecale”, sunt false.

„Din data de 17.02.2015 și până la momentul transferului, persoana în cauză a fost cazată în infirmeria penitenciarului, împreună cu o altă deținută și a urmat tratamentul medical prescris de specialiștii consultați înainte de intrarea în custodia sistemului penitenciar. Deținuta a primit două pături din dotarea penitenciarului și i-a fost aprobată cererea de a primi o pilotă de la familie. În cadrul Penitenciarului Gherla, inclusiv la Secția Exterioară Cluj, temperatura medie în camerele de cazare este 22 garde C. Fiecare cameră are în dotare un termometru și zilnic temperatura camerelor este notată într-un registru special. Ca urmare a verificărilor efectuate în camera unde a fost cazată deținuta IRM, a rezultat faptul că afirmația conform căreia pereții sunt scrijeliți, cu urme de sânge, iar în cameră sunt urme de fecale nu corespunde realității, aceasta respectând normele igienico-sanitare”, se arată în comunicatul ANP.


Cuantumul cheltuielilor alocate pentru întreținerea unui deținut în anul 2014 a fost de 535 lei/lună cost mediu și a rezultat din raportul prevederilor bugetare pentru bunuri și servicii și numărul mediu al deținuților din anul menționat (31.847 deținuți).

Costul mediu cuprinde cheltuielile cu hrana deținuților, utilitățile (energie electrică, gaze naturale, apă, pentru încălzire și preparare hrană), materialele pentru curățenie, carburanții, reparațiile curente, medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți, piese de schimb, lenjerie și accesorii de pat și altele.


De asemenea, în anul 2014 contribuția medie lunară la bugetul asigurărilor sociale de sănătate (CASS) pentru un deținut a fost de 94 lei.

„Menționăm că activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate a făcut obiectul unor verificări din partea auditorilor Curții de Conturi a României și ai Camerelor Teritoriale ale Curții de Conturi, ultimul control având loc în luna noiembrie 2014. În cadrul misiunilor de audit, respectiv control au fost verificate și evaluate situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea veniturilor și a efectuării cheltuielilor din bugetul de stat alocat instituției noastre. Controalele au vizat exercițiile financiare aferente anilor 2008 — 2013. De asemenea, modul de desfășurare a procedurilor de achiziții publice este monitorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice, sistemul administrației penitenciare, nefiind exclus de la aplicarea prevederilor OUG nr. 34/2006. În ceea ce privește respectarea drepturilor deținuților, Administrația Națională a Penitenciarelor este verificată periodic de Corpul de Control al ministrului justiției, dar și de organisme internaționale, precum Comitetul pentru Prevenirea Torturii. Precizăm că ultima misiune de verificare din partea CPT a avut loc în luna iunie 2014. Referitor la suma de 2.100 lei, vehiculată adesea în spațiul public, facem precizarea că aceasta cuprinde cheltuielile cu personalul, investițiile, inclusiv cheltuielile cu bunuri și servicii detaliate mai sus și CASS, raportate la numărul mediu de deținuți. Toate cheltuielile menționate reprezintă bugetul integral al instituției”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter