Actualitate

ASCULTĂ AICI imnul oficial al Capitalei Europene a Tineretului 2015 - Cluj-Napoca!

Federația SHARE, cea care se ocupă de derularea proiectului Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană de Tineret, a lansat joi seară melodia care va fi imnul oficial al evenimentelor din acest an.

Imnul se numește 'We are the City !' și a fost compus la inițiativa DJ-ului Cristian-Daniel, iar vocea aparține cântăreței Aminda.


Imnul Youth Cluj 2015 a fost însoțit și de un clip video ce conține versurile piesei, pe fundalul unor filmări de la diferite festivaluri internaționale și evenimente organizate în ultimii ani la Cluj. În clip apar imagini de la concertele lui David Guetta sau ale trupei Avicii, organizatorii dorind prin aceasta să prezinte atmosfera care ar putea cuprinde orașul în timpul 'UNTOLD Festival', care va avea loc la mijlocul acestei veri.

“Proiectele pe care le vom face anul acesta vor aduce la Cluj mii de tineri din România și din Europa”, a spus Vlad Popa, președintele Federației SHARE, care le-a mulțumit tinerilor din sală, peste 800 la număr, pentru implicarea și susținerea proiectului Cluj-Napoca 2015 Capitală Europeană de Tineret.


Refrenul imnului cuprinde versurile "I am my city and my city is me/ We are the city and the city is free" ("Eu sunt oraşul meu şi oraşul meu sunt eu/Noi suntem oraşul şi oraşul este liber").

La lansarea imnului au asistat aproximativ 800 de persoane, între care principele Nicolae al României, viceprimarul Horvath Anna şi subprefectul Dan Codrean.


Organizatorii au lansat și o provocare tinerilor din Cluj sau din alte părți, de a realiza cât mai multe clipuri care să aibă ca fundal sonor melodia 'We are the City !'. Versurile au fost scrise în limba engleză, iar mesajul este acela că tinerii se identifică cu orașul în care trăiesc și la care se întorc întotdeauna din călătoriile lor prin lume, pentru că aici muzica nu se oprește niciodată.

Titlul de ''Capitală Europeană a Tineretului'' se acordă, pentru un an, unui oraș cu scopul promovării sale. Orașul are șansa de a prezenta, printr-un program complex, toate aspectele pe care le consideră importante din punct de vedere social, cultural, sau economic, însă proiectele trebuie să readucă mereu în atenție ideea promovării tineretului.


Statutul de Capitală Europeană a Tineretului a fost introdus în anul 2009, cu orașul Rotterdam (Olanda), urmat de Torino (Italia) în 2010, Anvers (Belgia) în 2011, Braga (Portugalia) în 2012, Maribor (Slovenia) în 2013 și Salonic (Grecia) în 2014. Cluj-Napoca este cea de-a șaptea capitală.

Proiectul Capitala Europeană a Tineretului Cluj-Napoca 2015 se derulează pe tot parcursul anului şi include peste 1.500 de evenimente, între care concerte, spectacole de teatru, proiecţii de filme, cea mai importantă manifestare fiind Untold Festival, la care vor concerta David Guetta şi Avicii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter