Actualitate

Seplecan, acuzaţii grave: “Dacă şefii din CJ Cluj fură, fură şi angajaţii. Ignorarea legii, marcă înregistrată a PSD”

Copreşedintele executiv PNL Cluj, Mihai Seplecan, a declarat joi că “forțarea legii, ignorarea acesteia și fentarea până în ultima clipă a oricăror norme de bun simț și moralitate, sunt modalitățile de operare prin care PSD se ține scai de putere”. El a trecut în revistă şi cele mai răsunătoare eşecuri ale Consiliului Judeţean Cluj, de la Centrul de Deşeuri la transportul intermodal sau falimentul Clujana.

“La Cluj consider că este și mai grav, căci în acest mod de operare au fost incluși și funcționari publici care, știind că șefii «fură», «fură» și ei: adică ei se prefac că muncesc și că le pasă, dar numai își încasează banii – că oricum nimeni nu-i trage la răspundere”, a precizat Seplecan.

El aminteşte de Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Cluj – despre care spune că “până la scandalul cu Horea Uioreanu am aflat că este o bijuterie de investiție, cu toți parametrii tehnici și de calitate în norme conforme, dar care s-a fâsâit mai ceva ca un balon de săpun și care de astă vară moare în fașă la fiecare tentativă neputincioasă de relansare a vreunei licitații”.


„Toți cei care și-au încasat banii mințindu-ne în față că totul este întocmai și la timp, sunt bine mersi, nimeni nu-i întreabă de sănătate – consideră că s-au blindat făcând tardiv un denunț procurilor DNA. Suntem la jumătatea lunii martie și nici măcar celebrele licitații anunțate pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și februarie nu au fost inițiate. Terenul pe care se depozitează deșeurile menajere ale județului este aproape pe cale să fie închis de către Garda de Mediu, nu există soluții viabile pentru autorizarea unui alt teren, pentru licitarea unui operator pentru acest teren – chestiuni care fizic durează cel puțin 2-3 luni, apoi o să ne mirăm că stăm cu gunoiul în fața porții”, precizează Seplecan.

Despre proiectul de transport intermodal Seplecan spune că “doi ani, decidenții din CJ Cluj nu au invocat decât arătarea mușchilor și voința personală, nu au colaborat sub nicio formă cu cei de la Aeroportul Internțional Cluj, nu s-au interesat de pașii necesari demarării unui proiect atât de important pentru județ, iar în ultimul moment au venit cu găselnița unor ilegalități pentru a arunca la gunoi o investiție de zeci de milioane de euro – bani europeni”.


“Neglijarea cu bună știință a unei decizii definitive judecătorești este o altă ispravă a decidenților din CJ Cluj, care a dus la situația în care terenuri pe care rulează avioane și o parcare din Aeroportul Internațional Cluj să fie gajate și puse sub sechestru în litigiul dintre două entități economice particulare”, este un alt subiect adus în discuţie de copreşedintele PNL Cluj.

“Cui mulțumim pentru Clujana, pentru Tipografia Coresi și pentru alte bunuri căpușate și puse pe butuci? Și, nu în ultimul rând, cui mulțumim că nu se fac alegeri parțiale pentru funcția de președinte al CJ Cluj? Toate acestea nu ar fi existat dacă legea era respectată, nu fentată. Dar a forța și a fenta legea, a o interpreta în folos personal, este marcă înregistrată PSD”, conchide Seplecan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter