Actualitate

Armata Română va efectua aproape 350 de exerciţii de instruire în 2015

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, duminică, la Câmpia Turzii, unde a asistat la un exerciţiu militar româno-american, că în acest an sunt planificate peste 340 de exerciţii de instruire, din care aproximativ 40 vor fi organizate împreună cu partenerii din NATO şi UE.

Mircea Duşa a declarat, duminică, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde a asistat la exerciţiul româno-american Dacian Warhawk, că anul acesta Ministerul Apărării Naţionale a planificat peste 340 de exerciţii de instruire, informează Mediafax.

„Anul acesta am planificat peste 340 de exerciţii de instruire, unele dintre acestea, circa 40, sunt organizate împreună cu partenerii noştri din NATO şi UE. Săptămâna viitoare, marţi, va începe în poligonul Smârdan un exerciţiu de pregătire în comun tot cu militarii americani, paraşutişti, iar la începutul lunii aprilie vom avea un exerciţiu mai complex, tot în poligonul de la Smârdan, la care vor participa aproximativ 2.500 de militari români, americani şi britanici, plus un pluton de militari din Republica Moldova. Va fi o prezenţă permanentă a militarilor din NATO şi UE pe flancul estic, prin rotaţie, exerciţiile au rolul de a asigura pregătirea militarilor în comun pentru a învăţa şi a perfecţiona tehnicile de luptă în comun", a spus Duşa.


El a adăugat că exerciţiile „sunt foarte bine venite, pentru toţi militarii care participă la aceste activităţi. De asemenea, tot la Câmpia Turzii va începe un exerciţiu cu avioane A-10, vor fi 11 astfel de avioane, un exerciţiu în comun cu partenerii noştri americani", a spus ministrul Apărării.

Mircea Duşa a asistat, duminică, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, la exerciţiul bilateral româno-american Dacian Warhawk, alături de şeful Statului Major General, generalul locotenent Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul maior Laurian Anastasof.


Astfel, el a urmărit o demonstraţie aeriană cu avioane F-16 şi MiG 21-Lancer şi a vizitat o expoziţie în care au fost prezentate două astfel de aparate.

Exerciţiul se desfăşoară la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii în perioada 16-26 martie, la el participând 200 de militari români, cu şase avioane MiG 21-Lancer şi un elicopter echipat MEDEVAC, şi 250 de militari americani, cu şase avioane F-16.

Ultimele Stiri
abonare newsletter