Actualitate

Darius Vâlcov, audiat la DNA

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost audiat la DNA, luni, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Darius Vâlcov a ajuns la ora 09.00 la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a stat aproximativ 30 de minute.

La plecarea de la DNA, Darius Vâlcov a spus că a dat o scurtă declaraţie în faţa procurorilor, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.


Vâlcov a mai spus că aşteaptă să fie programat la Senat, în cazul cererii DNA de avizare a reţinerii şi arestării sale preventive.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Bogdan Vâlcov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter