Actualitate
Casa unei femei de 68 de ani a fost făcută scrum în urma unui incendiu - VIDEO
Un incendiu puternic a avut loc în noaptea zilei de luni spre marţi în Sanmarghita. Flăcările au izbucnit de la o magazie de lemne, însă au ajuns şi la casa unei femei în vârstă de 68 de ani, care a avut un şoc şi a leşinat.
sursa foto: www.dejeanul.roPotrivit Dejeanul.ro, femeia în vârstă de 68 de ani a observat flăcările care i-au cuprins magazia de lemne în jurul orei 03:00 şi a iesit speriată în curtea casei.
După ce a văzut că incendiul s-a extins cu repeziciune şi la locuinţă, ea a suferit un şoc şi a leşinat. Vecinii au reuşit să o scoată din curte, fiind în pericol de a fi strivită de grinzile care cădeau din acoperişul în flăcari.
Două autospeciale de la pompieri şi o ambulanţă SMURD au ajuns în scurt timp la faţa locului pentru a stinge incendiul. Femeia a fost preluată de paramedici şi transportată în stare de şoc la spitalul din Dej.
Flăcările erau atât de puternice încât au cuprins şi o anexă a gospodăriei alăturate. Intervenţia a fost îngreunată din cauza lipsei de apă din localitate. Cel mai probabil incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric.
Locuinţa proaspăt renovată a femeii s-a făcut scrum. Femeia de 68 de ani locuia singură, după ce a rămas văduvă, iar copiii îi erau plecaţi la muncă în străinatate.