Actualitate
O bandă de hoţi a acţionat în Floreşti. Au furat bijuterii şi ceasuri de 200.000 lei - VIDEO
În urma unor percheziţii domiciliare în Cluj-Napoca şi Căpuş, poliţiştii au ridicat bijuterii, ceasuri şi aparatură electronică furată din Floreşti.
O bandă de hoţi a acţionat în Floreşti. Au furat bijuterii şi ceasuri de 200.000 leiPoliţiştii clujeni au efectuat două percheziţii la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, dintr-o locuinţă.
Trei persoane au fost reţinute pentru furt calificat şi tăinuire. În 27 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au efectuat percheziţii domiciliare în Cluj-Napoca şi Căpuş, la doi bărbaţi, bănuiţi de complicitate la furt calificat şi tăinuire.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate bijuterii, ceasuri şi aparatură electronică, bunuri provenite din activitatea infracţională.
“Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 48 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi pătruns într-o locuinţă din comuna Floreşti, prin escaladarea zidului şi forţarea unui geam, ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 200.000 de lei şi ar fi plecat de la locul faptei cu un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din Cluj-Napoca.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au depistat un bărbat, de 45 de ani, din Cluj-Napoca, cu ajutorul căruia ar fi fost valorificate bunurile provenite din furt”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Cei trei au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, complicitate la furt calificat şi tăinuire.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Pentru a nu fi victime ale unor astfel de fapte, poliţiştii clujeni vă recomandă ca la plecarea de la domiciliu, să închideţi bine toate căile de acces în locuinţă, să păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră şi să nu lăsaţi cheia sub preş. În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul! Acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă.