Actualitate

Bulgaria vrea să creeze o instituție după modelul României, în lupta anticorupție

Premierul bulgar, Boiko Borisov, promite reformarea rapidă a sistemului judiciar, subliniind că Bulgaria va depăşi România în combaterea corupţiei şi infracţionalităţii organizate.

Într-un discurs rostit la Varna, Borisov a afirmat că România a fost monitorizată o dată la şase luni în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, în timp ce Bulgaria era monitorizată la un an şi jumătate.

„Dintr-un anumit punct de vedere, România încearcă să ne ajungă pe noi din urmă. În acelaşi timp, noi am vrut, dacă este posibil, să fim trataţi separat de ei în privinţa aderării la Schengen. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an şi jumătate este că românii ne sunt daţi nouă ca exemplu. Timp de patru ani, ei au fost în urma noastră”, a spus Borisov, subliniind că Bulgaria va depăşi din nou România în trei-patru luni.


Potrivit Reuters, Bulgaria intenţionează să creeze o instituţie specializată în combaterea corupţiei, după modelul României.

Ultimele Stiri
abonare newsletter