Actualitate

PSD „ameninţă“ din nou cu finalizarea Autostrăzii Transilvania

La 12 ani de la semnarea contractului pentru realizarea Autostrăzii Transilvania, proiectul nu a fost finalizat.

Social democraţii au anunţat, ieri, la Cluj, cu surle şi trâmbiţe termenele de finalizare pentru Autostrada Turda-Sebeș, care ar urma să fie gata în 2016, şi Autostrada Transilvania, de la Brașov la Borș care ar urma să fie finalizată în 2017-2018. Mai mult, anul acesta vor începe și lucrările la Pitești-Sibiu și Comarnic-Brașov, potrivit ministrului Transporturilor, Ioan Rus.

O altă veste anunţată înainte cu un an de alegerile locale, este aceea că, potrivit lui Rus, în patru ani se vor rezolva problemele de interconectivitate între regiunile istorice ale țării. Toate promisiunile au fost făcute într-o vizită a acestuia la Cluj, împreună cu Corina Creţu.


Noi promisiuni

Astfel, Rus speră ca până la sfârşitul lunii mai să primească aprobarea de la CE pentru Masterplanul de transport, el adăugând că interconectivitatea între regiunile istorice s-ar putea rezolva în următorii patru ani, atât din punctul de vedere rutier cât şi feroviar.

 „Noi am trimis răspunsuri la toate observaţiile pe care CE le-a avut la Masterplanul general de transport, sperăm ca în cel mai scurt timp, până la finalul lunii mai, să primim aprobarea finală şi să se semneze programul de infrastructură mare în România, acela fiind momentul în care ştim sumele pe care le avem la dispoziţie şi putem prioritiza. Dacă vom reuşi să implementăm toate programele pe care le avem, am putea rezolva interconectivitatea între regiunile istorice ale României în următorii patru ani, ceea ce ar fi un lucru excepţional. Şi nu vorbesc doar de transportul rutier, în paralel avem investiţii mari şi în transportul feroviar, care are un rol important în dezvoltarea economică”, a spus ieri, la Cluj, ministrul Ioan Rus.


Potrivit acestuia, în 2016 se vor termina lucrările la autostrada Turda - Sebeş, iar Autostrada Transilvania, de la Braşov la Borş, va fi finalizată în 2017 – 2018. De asemenea, cât mai curând vor începe şi lucrările la Piteşti - Sibiu şi la Comarnic - Braşov.

„Avem o absorbţie de 58 - 59% pe infrastructura de transport, sperăm să depăşim 80% din exerciţiul financiar 2007 - 2013. Pe lângă banii care vin de la CE avem şi 7 miliarde de euro alocaţi de la bugetul de stat. În Masterplanul de transport avem şi 7 aeroporturi internaţionale, 10 porturi dunărene şi 14 centre intermodale”, a mai spus Ioan Rus.


La rândul său, Corina Creţu a spus că pentru CE este important ca Masterplanul de transport să aibă susţinere naţională şi stabilitate, să existe asigurări că nu va fi schimbat pe parcurs.

„O dezbatere naţională şi o susţinere din partea forţelor politice, a societăţii, cred că este importantă. Programul de infrastructură mare înseamnă 9,5 miliarde de euro din partea CE, şi cu contribuţia României de 7 miliarde de euro, sigur se pot face priorităţi. Pentru priorităţile României fondurile acestea nu vor fi suficiente, dar e un pas înainte”, a spus Creţu.


Potrivit acesteia, pentru CE este o prioritate asigurarea interconectivităţii culoarelor europene de transport cu autostrăzile naţionale.

Autostrada Turda - Sebeş, împărţită în patru loturi, are o lungime de 70 de kilometri şi va asigura legătura între Coridorul IV Pan – European, în zona oraşului Sebeş, judeţul Alba, şi conexiunea cu Autostrada Transilvania, în zona Turda.


Lucrările costă 440 de milioane de euro, au început în anul 2014 şi vor fi finalizate în cursul anului 2016. Finanţarea este asigurată din fonduri europene şi fonduri de la bugetul de stat.

România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Masterplanul de transport.

Promisiunile electorale au început din 2004

Inaugurarea lucrărilor la Autostrada Transilvania s-a făcut electoral în 17 iunie 2004, tocmai între cele două tururi de scrutin ale alegerilor locale. La acea dată mobilizarea organizaţiei PSD Cluj a fost exemplară, la Săvădisla fiind transportaţi, cu patru autobuze, membri de partid din mai multe oraşe ale judeţului. Panglica a fost tăiată de premierul de atunci, Adrian Nastase, sosit cu elicopterul, care a subliniat în discursul său rolul important jucat de Ioan Rus, care tocmai se calificase în turul doi de scrutin pentru Primăria Cluj-Napoca, împotriva democratului Emil Boc.

 „Autostrada reprezintă rezultatul devotamentului adus de Ioan Rus la Bucureşti, pornind de la ceea ce ştia că este important în această zonă. Este cel mai bun exemplu de angajament din partea lui Ioan Rus pentru comunitatea pe care nu a uitat-o venind la Bucureşti. Dincolo de frontiera de la Borş, practic este Uniunea Europeană. Nu putem să rămânem izolaţi, şi de aceea este important să acordăm o atenţie deosebită infrastructurii rutiere. Ce rost are să dezvoltăm investiţiile de la Piteşti pentru o nouă maşină europeană, dacă aceasta nu va avea drumuri pe care să circule?”, spunea Adrian Năstase în 2004.

abonare newsletter