Actualitate

Vom avea 59 kilometri de piste pentru biciclete în vară?

Proiectul Bike Sharing, în valoare de 2,6 milioane euro, trebuie să fie gata până în august 2015, dată la care expiră finanțarea europeană pentru proiect.

Proiectul cu finanțare europeană Bike Sharing ar putea fi gata anul acesta, în august, în caz contrar Primăria Cluj-Napoca va pierde banii. Deocamdată, lucrările la pistele pentru biciclete nu au început, deși în urmă cu câteva luni reprezentanții autorităților locale promiteau că în primăvară demarează lucrările. Însă, Primăria promite că demarează în curând realizarea pistelor. “Lucrările la pistele pentru biciclete vor începe în perioada următoare, finanțarea pentru proiect fiind până în luna august”, au precizat reprezentanții autorităților locale.

Cluj-Napoca va fi legat de Florești și Apahida

Cea mai mare parte a pistelor ar urma să fie realizată în Cluj-Napoca, municipiul fiind legat de Apahida și Florești. În total vor fi 59 de kilometri de piste pe 105 străzi, precum Memorandumului, Avram Iancu, Moților, Horea, bulevardul Muncii etc. Pe lângă pistele pentru biciclete, proiectul Bike Sharing include și 50 de stații de self-service (43 în Cluj-Napoca, patru în Floreşti şi trei în Apahida), cât și 540 de biciclete.


Pentru a intra în posesia bicicletelor gratuite, cetățenii vor primi un card în momentul în care le închiriază. Ulterior, bicicletele trebuie să fie returnate din locul de unde au fost împrumutate.

Bike Sharing trebuie finalizat din 2013

Proiectul Bike Sharing are deja o întârziere de aproape doi ani. Primul termen anunțat de conducerea Primăriei a fost august 2013, ulterior primarul Emil Boc a anunțat un alt termen, august 2014 ca acum reprezentanții autoriăților locale să spună că este vorba despre august 2015, dată până când este valabil contractul de finanțare europeană.


De-a lungul ultimilor ani, au fost înregistrate mai multe blocaje din cauza contestațiilor, cea mai recent situație de acest gen fiind la finele anului trecut când au apărut contestații la licitația pentru întreținerea stațiilor de biciclete.

Pe lângă licitația pentru înreținerea stațiilor, Primăria a organizat anul trecut o licitație și pentru realizarea de lucrări suplimentare, deși proiectul nu este încă finalizat.


Valoarea contractului este de 2,6 milioane euro și a fost semnat în anul 2011, iar lucrările aveau ca termen de finalizare data de 16 august 2013, la un an de la ordinul de începere a lucrărilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter