Actualitate
Consilier judeţean, atac la Mariana Raţiu: Să returneze banii încasaţi pentru proiectul Centrului de Deşeuri
Un consilier judeţean cere explicaţii cu privire la sursa de finanțare a managerilor de proiecte cu fonduri europene derulate de Cnsiliul Judeţean Cluj. “Trebuie să recuperăm banii încasați până acum de către cei vinovați sau să nu îi mai plătim până în momentul în care aceste proiecte vor reintra în grafic”, consideră acesta.
Consilierul judeţean Rareş Rusu spune că este “imperios necesar ca plenul CJ să cunoască sursa de finanțare a salariilor celor ce se fac vinovați de întârzierea acestor proiecte”
„Dacă ținem seama de restanțele la proiectele europene derulate de către Consiliul Județean Cluj, din care cele mai multe au fost provocate și de lipsa de informare cu privire la neajunsurile derulării acestora, cauzate chiar de managerii de proiect, este imperios necesar ca plenul CJ să cunoască sursa de finanțare a salariilor celor ce se fac vinovați de întârzierea acestor proiecte. Pentru că din cauza lipsei de comunicare a acestor manageri de proiect, clujenii au pierdut deja fonduri europene extrem de importante în proiecte precum proiectul intermodalul de transport sau Tetarom IV și pentru că suntem în pericol de a pierde fondurile pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), este necesar să știm cine și ce sume de bani a primit pentru a nu își face datoria. O măsură necesară este aceea de a se găsi modalități prin care să recuperăm banii încasați până acum de către cei vinovați sau de stopare a plății acestor sume de bani până în momentul în care aceste proiecte vor reintra în grafic”, a declarat consilierul judeţean Rareş Rusu.
El propune ca măsura recuperării integrale a tuturor sumelor încasate necuvenit să fie luată numai în cazul în care proiectele aflate în derulare nu vor fi aduse la zi, iar clujenii vor pierde fondurile europene care ar putea fi folosite pentru modernizarea județului.
Articol scris de Iulia Popescu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I