Actualitate

Incendiu într-un sat din judeţul Cluj. Un bebeluş de 5 luni şi un copil de 2 ani care au suferit arsuri grave, transportaţi cu un avion la Bucureşti. Părinţii nu erau acasă când focul a cuprins casa

Un incendiu violent a izbucnit vineri noaptea la o casă din localitatea Săcuieu din judeţul Cluj. Incediul a izbucnit în jurul orei 23.00, iar potrivit primelor informaţii doi copii minori au suferit arsuri Casa a ars în totalitate, iar din primele cercetări focul a pornit de la o sobă metalică.

La faţa locului s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Huedin cu o autospecială cu spumă și două ambulanțe care a reuşit să stingă incendiul. Victimele, un bebeluş de 5 luni şi un copil de 2 ani, au suferit răni grave şi au fost transportate de urgenţă la Bucureşti cu o aeronavă.

Potrivit ISU Cluj, casa, care era din lemn, a ars în totalitate, iar aparent, focul a izbucnit de la o sobă metalică.


Ce este mai grav este faptul că în momentul producerii incendiului părinţii copiilor nu erau acasă. Vecinii au fost cei care i-au scos pe cei doi copii din casă.

Părinții nu erau alături de ei când a izbucnit incendiul, iar salvator le-a fost un vecin. Au scăpat cu viață din pârjol, dar cu arsuri extrem de grave pe o mare parte din suprafața corpului.


Mama era în vecini și când a auzit urlete pe uliță s-a alarmat. Femeia spune că s-a dus doar să ia apă și focul s-a extins extrem de repede din cauza izolației cu polistiren.

Primul care a văzut casa în flăcări a fost Simson, un băiat de 16 ani, de etnie rromă. El nu a stat pe gânduri. A intrat în vâlvătaie și i-a salvat pe cei doi copilași.


Ambii copii, potrivit medicilor, au arsuri de gradul III și IV pe suprafața corpului.

„O nenorocire. O familie amărâtă care locuia într-o casă de 2/3 metri. Tatăl nu era venit de la muncă din sat, iar mama era la o vecină. Casa, spun pompierii, a luat foc de la hornul neizolat. Locuința era izolată cu polistiren și s-a aprins imediat. A ars ca o torță. Un țigănuș de 16-17 ani a auzit copiii că plâng și a intrat prin flăcări și i-a scos pe copilași. Fetița are 2 anișori, iar băiețelul 5 luni. Amândoi au arsuri extrem de grave au zis medicii”, a declarat pentru Someșeanul.ro Daniel Creț, viceprimarul din Săcuieu.


Viceprimarul Daniel Creț l-a chemat, luni, la Primăria din Săcuieu pe țigănușul salvator. Creț vrea să-l recompenseze pentru curajul avut.

MApN anunţat sâmbătă dimineaţă că o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat, în noaptea dintre 8 și 9 mai, un zbor umanitar de urgență pe ruta Otopeni - Cluj-Napoca - Otopeni, pentru transportul a doi copii ce au suferit arsuri.


“Pacienții au fost asistați pe timpul zborului de o echipă medicală a SMURD, precum și de maiorul Dragoș Tudose, medic, și plutonierul Dumitru Miu, paramedic, ai Bazei 90 Transport Aerian. Misiunea a fost executată la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, iar echipajul este format din locotenent-comandorul Ovidiu Dragomir, locotenentul Claudia Voicu și maistrul militar Ovidiu Lupu”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter