Actualitate
Un soldat portughez, mutilat într-un club de fiţe din centrul Clujului
Un incident grav a avut loc azi noapte, după ce un militar portughez a fost găsit mutilat în baia fetelor dintr-un club din centrul Clujului.
Potrivit jurnaliştilor de la Ziar de Cluj doi soldaţi NATO de la baza din Câmpia Turzii au fost rupţi în bătaie de persoane rămase deocamdată neidentificate. Procurorii Parchetului Militar, poliţişti, dar şi reprezentanţi ai Comandamentului NATO s-au sesizat în acest caz şi au început o anchetă, mai scriu jurnaliştii de la Ziar de Cluj.
Monitorul de Cluj a aflat că este vorba despre un militar portughez în vârstă de 28 de ani.
„Într-adevăr, a fost un incident în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un club din centru oraşului. Un militar portughez în vârstă de 28 de ani a ieşit în club alături de încă cinci persoane. La plecare, prietenii nu i-au observat lipsa şi au plecat spre casă. În urma vizionării camerelor de supraveghere din club putem afirma că nu există suspiciuni că militarul ar fi fost victima unei agresiuni. Soldatul a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare, iar apoi a fost dus la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo – Facială Cluj”, au declarat surse judiciare.
Reprezentanţii Bazei Militare din Câmpia Turzii nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.