Actualitate

13 gospodării din județul Cluj au fost sparte. Hoții au fost duși în arest cu ajutorul mascaților

În perioada aprilie-mai, mai mulți tineri din Câmpia Turzii au spart 13 gospodării din județ. Aceștia au ajuns acum pe mâna polițiștilor și sunt arestați pentru 30 de zile.

13 gospodării din județul Cluj au fost sparte. Hoții au fost arestați cu ajutorul mascaților 13 gospodării din județul Cluj au fost sparte. Hoții au fost arestați cu ajutorul mascaților

În 28 mai, polițiștii din Câmpia Turzii au arestat, pentru 24 de ore, şase bărbaţi, bănuiţi de comiterea a 13 infracţiuni de furt calificat. “Din cercetări a reieşit că, în perioada aprilie – mai a.c., în cursul nopţii, tinerii ar fi pătruns, prin efracţie, în 13 anexe gospodăreşti. Din interior, aceştia şi-ar fi însuşit unelte şi alte bunuri, creând o pagubă totală de aproximativ 8.000 de lei”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat persoanele cărora tinerii le-au vândut bunurile și au recuperat circa 90% din prejudiciul cauzat.


Pentru arestarea acestora a fost nevoie de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Poliţiei Clujene, întrucât apropiaţii lor au devenit recalcitranţi. Cei șase bărbaţi au fost transportaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj pentru a fi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj.

La data de 29 mai a.c., faţă de persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, din Câmpia Turzii, instanţa competentă a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

abonare newsletter