Actualitate

VIDEO Trei studenţi din Dej implicaţi într-un accident în drum spre un examen la Cluj

Un accident de circulaţie a avut loc, în această dimineaţă în jurul orei 8, între Nima şi Buneşti, pe DN1C. Trei tineri din Dej aflaţi într-un autoturism Ford au ajuns la spital după ce maşina a părăsit şoseaua şi s-a izbit de un cap de podeţ. Aceştia mergeau la Cluj-Napoca, unde urmau să susţină un examen la facultate.

Şoferul şi pasagerul din dreapta au rămas încarceraţi, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea acestora din maşină, potrivit dejeanul.ro. După ce au fost scoşi din maşina ajunsă în şanţ, cei trei tineri din Dej au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej pentru primele investigaţii, urmând ca aceştia să fie trimişi, mai departe, la UPU Cluj. Din primele informaţii obţinute la faţa locului, un pasager s-a ales cu o mână ruptă, iar altul cu piciorul fracturat, însă viaţa acestora nu este pusă în pericol.

Circulaţia în zonă a fost restricţionată pe un singur sens de mers. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.


Potrivit medicului Mariana Baciu, cei trei tineri sunt în afara oricărui pericol, însă se ia in considerare ca una dintre victime să fie transportată la Cluj-Napoca pentru investigaţii suplimentare.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter