Actualitate

Senatorii PSD iau peste picior Justiţia

DNA a cerut noi înscrisuri conducerii Parlamentului privind votul în cazul senatorului PSD Dan Şova, prilej cu care greii din PSD i-a luat în derâdere pe procurorii DNA.

Jean Uncheşelu, procurorul de caz al dosarului Ponta-Şova, a cerut Conducerii Senatului şi a Camerei Deputaţilor toate înscrisurile întocmite de Comisia de statut a deputaţilor şi senatorilor din ultimii doi ani. În adresa transmisă, DNA precizează că informaţiile solicitate vizează dosarul în care sunt inculpaţi Victor Ponta şi Dan Şova. Cererea a fost trimisă la Parlament pe 3 iunie, cu doar două zile înainte ca Victor Ponta să fie chemat la DNA şi pus sub învinuire pentru conflict de interese. „Refuzul de punere la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înscrisurilor arătate mai sus constituie infracţiunea de obstrucţionarea justiţiei“, arată DNA, relatează Adevarul.ro.

Stenogramele şedinţei Biroului Permanent al Senatului din 10 iunie, moment în care senatorii discută cererea DNA

Călin Popescu Tăriceanu: Stimaţi colegi, la ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite, la punctul 3, avem solicitarea Ministerului Public prin care solicită să-i fie transmise înscrisurile întocmite din anii 2014-2015 ale Comisia Permanentă a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.


Ioan Chelaru: Suntem de acord, domnule preşedinte.

Călin Popescu Tăriceanu: Staţi, staţi. Noi am anulat ordinea de zi şi a rămas numai punctul 1. Deci, eu vă solicit acordul şi transmitem şi celor de la Cameră să-şi dea acordul şi să le transmitem înscrisurile.


Ioan Chelaru: Părerea mea este că să-l chemăm pe domnul Uncheşelu să le ia personal.

Ilie Sârbu: Să vină aici cu echipa dumnealui.


Cristian Dumitrescu: De acord. Gata.

Ioan Chelaru: Să vină cu toţi procurorii...


Ilie Sârbu: 80 sunt.

Călin Popescu Tăriceanu: Da?


Şedinţa s-a încheiat fără un răspuns la întrebarea lui Călin Popescu Tăriceanu. Sau  cel puţin nu a fost stenografiat.

Ce caută DNA

Pentru că au anticipat o Decizie a Curţii Constituţionale (CCR) nefavorabilă,  deputaţii şi senatorii au modificat articolul 24 din Legea privind propriul Statut înainte cu o zi de verdictul Curţii. Senatorul PSD Dan Şova a fost salvat de cătuşe pentru că majoritatea parlamentară format în jurul PSD a respins cererea DNA pe motiv că nu a întrunit jumătate plus unul din numărul total al senatorilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter