Actualitate

151 de autoturisme hibride și electrice, vândute în România în primele cinci luni

Numărul autoturismelor ecologice vândute în România, în primele cinci luni din 2015, a ajuns la 151 de unități, în creștere cu 55,67% față de aceeași perioadă din anul anterior, ceea ce reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate in aceeași perioadă, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile.

În funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere care ajunge la 56,5%, în scădere față de primele patru luni ale anului 2015, dar ușor mai mare decât cea care se înregistra în primele cinci luni ale anului precedent (56,3%), 8 mărci, respectiv 8 modele având o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,5%).

Potrivit APIA, în ceea ce privește autoturismele hibride sau electrice, în perioada ianuarie — mai 2015, au fost vândute 151 de unități, dintre care șapte full electric, în creștere cu 55,67% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost vândute 97 de unități.


La nivelul lunii mai, statistica APIA relevă faptul că au fost vândute 59 de mașini 'verzi', mai mult cu 78,78% față de aceeași lună din anul 2014, când 33 de clienți au achiziționat un astfel de autovehicul.

În ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, România continuă să se claseze pe ultimele locuri în ierarhia europeană și în care Norvegia, Franța, Olanda, Marea Britanie și Germania dețin supremația.

Ultimele Stiri
abonare newsletter