Actualitate
Poliţiştii ungari nu vor primi ordin să împuşte imigranţi ilegali la graniţa cu Serbia
Poliţiştii de frontieră ungari nu vor primi ordin să împuşte imigranţii ilegali de-a lungul gardului pe care Ungaria îl va construi la graniţa cu Serbia, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului Zoltan Kovacs, respingând speculaţiile pe această temă ca fiind "nemotivate şi răuvoitoare".
sursa foto: news.vice.comGuvernul ungar a anunţat miercuri că va construi un gard înalt de patru metri de-a lungul frontierei de 175 de kilometri cu Serbia, pentru a combate fluxul masiv de imigranţi ilegali.
Toate măsurile restrictive vor fi luate cu respectarea legislaţiei europene şi ungare, a declarat pentru cotidianul Magyar Hirlap purtătorul de cuvânt al Guvernului, relatează MTI.
Ungaria nu va trebui să modifice nicio lege, doar să garanteze mijloacele pentru aplicarea ei, a adăugat acesta.
Kovacs a recunoscut că gardul care va fi construit la frontieră nu va rezolva problema imigraţiei ilegale, care poate fi soluţionată doar prin eforturi comune la nivel european, dar a adăugat că Guvernul "nu are altă opţiune" pentru a răspunde.
El a precizat că liderii sârbi au reacţionat dur, dar miniştrii de Interne şi alte autorităţi sunt în contact permanent, iar oficialii ungari au explicat motivele acestei decizii.
Detaliile acestei măsuri vor fi discutate în cadrul summitului sârbo-ungar de la începutul lunii iulie, a mai spus purtătorul de cuvânt.