Actualitate

Poliția Locală e pusă pe făcut bani: AU AMENDAT TOT CE LE-A IEȘIT ÎN CALE! Cât din cei 62.000 de lei vor fi încasați și CÂT E MACULATURĂ?

Poliţia locală a dat în perioada 6-10 iulie 434 de amenzi. De la maşini parcate ilegal, la tulburarea liniştii publice, până la comercializarea pepenilor pe proprietate privată, poliţiştii au colectat la bugetul de stat peste 62.000 de lei.

Poliţiştii au dat 113 amenzi pentru opriri/staţionări neregulamentare pe carosabil (28  pe banda de circulaţie, 17 în staţii CTP, 22 în intersecţii, 14 în sensuri giratorii, 12 pe treceri de pietoni, 20 pe piste de biciclete, 198 sancţiuni contravenţionale pentru opriri/staţionări neregulamentare pe trotuar şi zone rezidenţiale, 56 sancţiuni contravenţionale în parcările cu plată).

De asemenea, oamenii legii i-au amendat şi pe cerşetori. Au fost emise 18 sancţiuni contravenţionale pentru persoanele care apelau la mila publică şi au fost depistate 51 de persoane fără adăpost.


Au fost date 14 sancţiuni pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică (consum alcool, tulburarea liniştii publice, prostituţie), 14 sancţiuni contravenţionale privind activitatea de taximetrie, 12 sancţiuni contravenţionale pentru comercializarea pepenilor pe terenuri proprietate privată, fără deţinerea aprobărilor legale, 2  sancţiuni contravenţionale pentru lipsă acord de funcţionare şi aprobare orar şi 3 sancţiuni contravenţionale pentru murdărirea carosabilului.

Poliţiştii au întocmit 2 procese verbale de constatare a contravenţiei pentru depozitări ilegale de deşeuri, 2  sancţiuni contravenţionale pentru executarea de lucrări de construcţii fără AC şi 3 adrese de sesizare a instanţei în vederea obligaţiei de a face; au fost desfiinţate 4 mijloace publicitare ilegale şi 2 chioşcuri amplasate fără fără documente valabile; au fost identificaţi 2  minori care au sustras o bicicletă din faţa unui magazin de pe strada Traian Vuia, părinţii acestora fiind sancţionaţi pentru nesupravegherea minorilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter