Actualitate

Bike Sharing, gata peste câteva zile?

540 de biciclete vor fi puse la dispoziția clujenilor, spre închiriere gratuită, timp de o oră, pe baza unui card.

Proiectul Bike Sharing prin care vor fi puse la dispoziția clujenilor, spre închiriere, 540 de biciclete ar urma să fie gata peste câteva zile, potrivit primarului Emil Boc. În primăvară, acesta anunța că la sfârșitul lunii iulie va începe etapa pilot a Bike Sharing, urmând ca treptat să fie pus în aplicare întregul proiect. În urmă cu câteva zile, Boc preciza că speră ca termenul anunțat în primăvară să nu fie depășit. “Până la sfârșitul lunii sper să se respecte ceea ce am anunțat”, a declarat primarul.

Deocamdată, în oraș au apărut câteva biciclete la unul dintre standuri, pentru teste și au fost marcate câteva piste. Nu sunt însă alte semne vizibile care să arate că peste câteva zile va începe faza pilot a proiectului.


Bicicletele puse la dispoziția clujenilor ar urma să fie închiriate gratuit, pe baza unui card, timp de o oră. Ulterior, dacă nu este predată la stand, utilizatorul bicicletei trebuie să plătească o taxă.

Bike Sharing trebuia să fie gata încă din august 2013. Ulterior, Emil Boc a anunțat un alt termen, august 2014, ca în primăvară, reprezentanții autorităților locale să spună că este vorba despre august 2015, dată până când este valabil contractul de finanțare europeană.


De-a lungul ultimilor ani, au fost înregistrate mai multe blocaje din cauza contestațiilor, cea mai recent situație de acest gen fiind la finele anului trecut când au apărut contestații la licitația pentru întreținerea stațiilor de biciclete.

Pe lângă licitația pentru înreținerea stațiilor, Primăria a organizat anul trecut o licitație și pentru realizarea de lucrări suplimentare, deși proiectul nu este încă finalizat.


Valoarea contractului este de 2,6 milioane euro și a fost semnat în anul 2011, iar lucrările aveau ca termen de finalizare data de 16 august 2013, la un an de la ordinul de începere a lucrărilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter